mesti² v vz mește

mesca sf vz mește

meșcă sf [At: LEXIC REG. 42 / Pl: mești / E: ns cf mește] (Olt) 1 Lemn cu care sunt zdrobiți strugurii, pentru a obține mustul. 2 Bătător de lapte Si: (reg) brighidău, drugă, mâtcă.

mește vt(a) [At: BIBLIA (1688), 30/57 / V: mesca, mesti / Pzi: mesc; Ps: mescui, Par: mescut / E: ml miscere] 1 (Îrg; c. i. băuturi) A turna în pahar. 2 (Îrg; c. i.oameni) A da, a oferi de băut. 3 (Înv; c. i. lichide) A scoate. 4 (Sst) A amesteca.

mești¹ vr [At: CV 1951, nr. 6, 27 / Pzi: ~tesc / E: nct] (Reg) A se conduce.

mesc, a méște v. tr. (lat. mĭscére, pop. *miscere, a amesteca [de ex., vinu în pahar]. – Mesc, meștĭ, mește, meștem, meștețĭ, mesc; să mească; mescînd; (inuzitat) mescút). Vechĭ. Torn.

méște, V. mesc.

mește (-sc, -scut), vb. A turna în pahar, a da de băut. – Mr. mescu, meaștire. Lat. miscēre (Tiktin; REW 6504). Sec. XVII-XVIII, înv. Cf. mișca.

MEȘCĂ s. v. bătător.

meșcă s.f. (gosp.; reg.) v. Bătător.

meșcă s. v. BĂTĂTOR.

MESTI vb. v. mește.

MESCA vb. v. mește.

MEȘTE vb. (Mold., ȚR, Trans. SV) A pregăti o băutură (pentru a o servi), a turna în pahar. A: (Fig.) Aravia fericită . . . nefericirea și pustietatea carea armele turcești i-au mestit, nu numai au gustat-o, ce așeași, pănă la beție și amețală au sorbit-o. CANTEMIR, HR. B: Toți își meștea băutură de veselie trupească și sufletească. N 1682, 16^v. Și vei da paharul lui farao . . . și după boieriia ta cea mai denainte după cum erai mescînd. BIBLIA (1688). Mescu în păharul ei vin. C 1688, 418^r; cf. ST. LEX., 292; R. POPESCU; N 1727, 151^v. C: Și-ți va da iară boieria să fii la locul ce ai fost să mești paharul. CRON. ante 1730, 49^r. Deci el meaște apă (sau ia apă în vas) și mearge la casa lui. ERES., 197^r. ♦ Fig. (ȚR) A gusta, a se înfrupta. Cei ci cred pre adevăr mesc apa cunoașterii lui Dumnezeu. LEX., 102^v. Variante: mesca (BIBLIA (1688); C 1688, 418^r; LEX., 102^v), mesti (CANTEMIR, HR.). Etimologie: lat. miscere. Vezi și mescătoare, mescător, nemeștit.

meșcă, mești, s.f. (reg.) lemn de zdrobit strugurii; bătător de lapte, brighidău.

mește, mesc, vb. III (înv.) 1. a turna, a servi, a oferi. 2. a scoate (un lichid).

MESTͲ vb. IV v. mește.

MESCÁ vb. I v. mește.

MÉȘCĂ s. f. (Prin Olt.) 1. Lemn cu care sînt zdrobiți strugurii (pentru a obține mustul). Cf. LEXIC REG. 42. 2. Bătător (de lapte), (regional) brighidău, drugă, mîtcă. Cf. LEXIC REG. 42. – Pl.: mești. – Etimologia necunoscută. Cf. m e ș t e.

MÉȘTE vb. III. Tranz. (Folosit și a b s o l.) 1. (Învechit și regional; complementul indică o băutură) A pregăti (pentru a servi), a turna în pahar, a servi; (complementul indică oameni) a da, a oferi de băut. Și vei da paharul lai farao . . . și după boieriia ta cea mai denainte după cum erai, mescînd. BIBLIA (1 688), 30¹/57. Greculeț mișel, născut la robie, învățat la viclenii ascunse, Intrigi a face, a meștere otravă. BUDAI-DELEANU, Ț. 169. Dar la masă cine șăd? – Șăd boierii țârii. . . - Vin pe masă cin-le meșce? VICIU, GL., cf. id. COL. 109. ◊ (În contexte figurate) Dar și el într-o noapte s-au aflat mort, mescîndu-i și lui cu acel păhar, cu care au mescut și el altora (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 109/4. (R e f l. p a s.) Te așteaptă paharul morții să ți-să mească (a. 1 746). ap. TDRG. ◊ F i g. Aravia fericită. . . nefericirea și pustietatea carea armele turcești i-au mestit, nu numai au gustat-o, ce așeași, până la beție și amețală au sorbit-o. CANTEMIR, HR. 19. 2. (Învechit, complementul indică un lichid) A scoate. Mergea toți dintr-acel svîntu munte la dînsul cu osîrdie, ca la un izvor curăioriu de viață de la care toți își mescea beutură de veselie trupească și sufletească (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 240. ◊ (În contexte figurate) Isaia proorocu izvor chiamă dumnezăeștile cărți, că dintr-acestea cei ci cred pre adevăru mescu apa cunoașterii dumnezăești (cca 1 670). ap. HEM 1 283, cf. CUV. D. BĂTR. P, 292. 3. (Suspect, sens etimologic) A amesteca. BUDAI-DELEANU, LEX., cf. LM. - Prez. ind.: mese-, perf. s.: mescui part.: mescut$. – Și: mescá vb. I (DDRF), mestí vb. IV. – Lat. miscere.

MEȘT͹ vb. IV. Refl. (Regional) „A se conduce” (Șibot-Orăștie). CV 1951, nr. 6, 27. Se știa mești bine ! ib. - Prez. ind.: meștesc. – Etimologia necunoscută.