mesal sn vz mesală

mesală sf [At: CALENDARIU BUDA (1818), 37 / V: ~sal sn, ~seală / Pl: ~le / E: bg месал] 1 (Reg) Față de masă. 2 (Îvr; îf mesal; pbl) Cearșaf. 3 (Îvr) Bucată de pânză brodată cu aur și cu perle, pe care unele femei o purtau în trecut pe cap. 4 (Reg) Țesătură țărănească pentru ducerea mâncării Si: boccea. 5 (Pex; reg) Vas pentru dus bucatele. 6 (Pex; reg) Ulcea.

mesăl s [At: GLOSAR REG. / Pl: nct / E: ger Messer] (Reg) Cuțit.

meseală sf vz mesală

MESALĂ s. v. față de masă.

mesală s.f. (reg.) v. Față de masă.

mesăl subst. (reg.) v. Cuțit.

mesală s. v. FAȚĂ DE MASĂ.

mesală, mesale, s.f. (reg.) 1. față de masă; cearșaf. 2. bucată de pânză brodată cu aur și perle, purtată pe cap.

MESÁL s. n. v. mesală.

MESÁLĂ s. f. 1. (Regional) Față de masă. Mînîncă. . . de prînz întinzînd bucatele pe o mesală, – față de masă. PAMFILE, A. R. 82, cf. N. REV. R. XIV, 349, COM. SAT. III, 50, LEXIC reg. 27, l. rom. 1 960, nr. 2, 19. 2. (Învechit, rar; atestat în forma mesal; probabil) Cearșaf. Patul. . . cu un mesal alb le-au acoperit. CALENDARIU BUDA (1818), 37. 3. (Învechit, rar) Bucată de pînză brodată cu aur și cu perle, pe care unele femei o purtau în trecut pe cap. Cf. DDRF. 4. (Regional) Țesătură (H V 17) țărănească (ib. XIV 66) pentru ducerea mîncării (ib. V 390); boccea (ALR II/I MN 148, 3 928/872). ♦ P. e x t. Cană (ALR I 1602/348), ulcea (ib. 694/348), vas pentru dus bucatele (H V 294). – Pl.: mesale. – Și: mesál s. n., meseálă (CV 1951, nr. 6, 30, LEXIC REG. 27) s. f. – Din bg. мекал.

MÉSĂL subst. (Regional) Cuțit (Moiseiu- Vișeu de Sus). GLOSAR REG. - Pl.: ? - Din germ. Messer.

MESEÁLĂ s. f. v. mesală.