mesală sf [At: CALENDARIU BUDA (1818), 37 / V: ~sal sn, ~seală / Pl: ~le / E: bg месал] 1 (Reg) Față de masă. 2 (Îvr; îf mesal; pbl) Cearșaf. 3 (Îvr) Bucată de pânză brodată cu aur și cu perle, pe care unele femei o purtau în trecut pe cap. 4 (Reg) Țesătură țărănească pentru ducerea mâncării Si: boccea. 5 (Pex; reg) Vas pentru dus bucatele. 6 (Pex; reg) Ulcea.

mesal sn vz mesală

meseală sf vz mesală

MESALĂ s. v. față de masă.

mesală s. v. FAȚĂ DE MASĂ.

mesală, mesale, s.f. (reg.) 1. față de masă; cearșaf. 2. bucată de pânză brodată cu aur și perle, purtată pe cap.

MESÁLĂ s. f. 1. (Regional) Față de masă. Mînîncă. . . de prînz întinzînd bucatele pe o mesală, – față de masă. PAMFILE, A. R. 82, cf. N. REV. R. XIV, 349, COM. SAT. III, 50, LEXIC reg. 27, l. rom. 1 960, nr. 2, 19. 2. (Învechit, rar; atestat în forma mesal; probabil) Cearșaf. Patul. . . cu un mesal alb le-au acoperit. CALENDARIU BUDA (1818), 37. 3. (Învechit, rar) Bucată de pînză brodată cu aur și cu perle, pe care unele femei o purtau în trecut pe cap. Cf. DDRF. 4. (Regional) Țesătură (H V 17) țărănească (ib. XIV 66) pentru ducerea mîncării (ib. V 390); boccea (ALR II/I MN 148, 3 928/872). ♦ P. e x t. Cană (ALR I 1602/348), ulcea (ib. 694/348), vas pentru dus bucatele (H V 294). – Pl.: mesale. – Și: mesál s. n., meseálă (CV 1951, nr. 6, 30, LEXIC REG. 27) s. f. – Din bg. мекал.

MESÁL s. n. v. mesală.

MESEÁLĂ s. f. v. mesală.