-merie [At: DN³ / E: it -meria] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Subdiviziune. 2 Formație în părți. 3 Repetiție a părților.

-MERIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „subdiviziune”, „formație, repetiție în părți, a părților”. [< it. -meria, cf. gr. -mereia, -meria < meiresthai – a-și lua partea].

-MERIE elem. mero-.

meria vr [At: CONV. LIT. XLV, 583 / Pzi: ~iez / E: nct] (Mun) A-și freca sau lovi în mers un picior cu celălalt, adesea rănindu-se Si: a se cosi.

MERO-, -MERIE elem. „parte, diviziune”. (< fr. méro-, -mérie, cf. gr. meros)

mériĭ (mă), a -á v. refl. (cp. cu sîrb. meriti, a măsura). Munt. vest. Mă cosesc (vorbind de caĭ în mers): caiĭ mi s’aŭ meriat (CL. 1911, 583).

meria (-ii, -at), vb. refl. – (Olt.) A se cosi la picioare (despre animale de călărie). Sb. merati „a lovi (rufele pentru a le spăla)”. După Scriban, din sb. meriti „a măsura”. Poate relaționat cu meriu, adj. (Munt., greoi, amorțit); merintic, adj. (Munt., greoi, amorțit), pe care Cihac, II, 192, îl lega de sl. mrŭtvŭ „mort”.

-MERIE „diviziune, împărțire, parte, membru”. ◊ gr. meros „parte, diviziune, membru” > fr. -mérie, germ. id., engl. -mery > rom. -merie.

MER-, v. MERO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere la nivelul suprafeței externe a coapsei; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut parenchimatic lax, rezultat din diviziunea meristemului.

MERO- „parte, coapsă; tăiere, secționare, diviziune”. ◊ gr. meros „parte, coapsă, diviziune” > fr. méro-, germ. id., engl. id. > rom. mero-. □ ~blastic (v. -blastic), adj., care numai parțial ia parte la formarea celulelor; ~blastie (v. -blastie), s. f., segmentare a oului sau a zigotului și formare de blastomere numai în regiunea nucleului; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie crurală; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., porțiune din biocenoză formată din părți repetabile ale organismelor (frunze, tulpini etc.) pe care trăiesc alte organisme; ~crin (v. -crin), adj., (despre glande) la care celulele secretorii își mențin integritatea în ciclurile succesive de activitate fiziologică; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc în medii cu umiditate moderată din zonele de climă temperată; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de fecundație la care copulează merogameții mai mici decît în cazul hologamiei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de diviziune a celulei apicale; ~gon (v. -gon₁), s. m., 1. Embrion rezultat prin merogonie. 2. Celulă bătrînă, capabilă să primească material nuclear tînăr; ~gonie (v. -gonie), s. f., proces de fecundare a unui fragment nucleat din oosferă; ~halin (v. -halin), adj., (despre lacuri) care are concentrația în săruri cuprinsă între 2 și 17 ‰; ~mer (v. -mer), s. n., segment dintr-un organism animal întreg; ~microsomie (v. micro-, v. -somie), s. f., micșorare anormală a unor părți ale corpului omenesc; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., 1. Proces fiziologic din care iese un merozigot. 2. Transfer unidirecțional al materialului genetic, întîlnit la bacterii; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., proces de regenerare numai parțială a organului vegetal pierdut; ~spermie (v. spermie), s. f., tip particular de reproducere, caracterizat prin dezvoltarea unui ovul care a fost activat de un gamet mascul, al cărui nucleu nu a fuzionat cu cel al ovulului; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., structură cilindrică situată pe extremitatea umflată a unui sporangiofor; ~statmochineză (v. statmo-, v. -chineză), s. f., proces mitotic anormal care duce la o anafază multipolară; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar care a fost obținut pe cale de înmulțire vegetativă din tipul original de cultură; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Secționare chirurgicală a unei celule vii. 2. Fragmentare a celulei sau a organismului, din care rezultă și părți nenucleate; ~top (v. -top), s. n., loc ocupat de o merocenoză; ~xen (v. -xen), s. n., varietate de biotit, de culoare verde; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., unul din seria liniară de segmente, mai mult sau mai puțin similare, ale corpului, aparținînd diferitelor animale.

meria vb. I. refl. (reg.; despre picioarele calului sau, p. ext., despre cai) v. Bate. Cosi.

MERÍE s.f. v. mirie.

MERIÁ vb. I. R e f l. (Prin vestul Munt.) A se lovi în mers cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se); a se cosi. Caii mi s-au meriat. CONV. LIT. XLV, 583. Iată cum merge Nilă, parcă e meriat. ib. - Prez. ind.: meriez. – Etimologia necunoscută. Cf. L. ROM. 1 960, nr. 6, 40.