meriză sf [At: VAIDA / V: ~reaz s, ~rează, ~rez s, ~reze s, mirez s / E: meriza] (Reg) Loc la umbră, unde se odihnesc vitele vara, la câmp, în timpul amiezii sau noaptea Si: (reg) bătătură, bouriște, merizătoare (1), meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, staniște, zăcătură.

mereaz² s vz meriză

merează sf vz meriză

merez s vz meriză

mereze s vz meriză

mirez s vz meriză

MERIZĂ s. v. staniște.

meriză s. v. STANIȘTE.

meríză, merize, (merezuș, merizuș, merez), s.f. Locul unde se odihnesc vitele la amiază; staniște, zăcălău. – Din meriza (MDA).

meriză, merize, s.f. – Locul de odihnă, în amiaza de vară, pentru oi sau vite (Papahagi, 1925). – Din meriza (MDA).

meriză, -e, s.f. – Locul de odihnă, în amiaza de vară, pentru oi sau vite (Papahagi 1925). – Din meriza.

MERÍZĂ s. f. (Transilv., Ban., Maram.) Loc, de obicei la umbră, unde se odihnesc vitele, vara, la cîmp, în timpul amiezei (VAIDA, com. din BREBENEȘTI-SIGHETUL MARMAȚIEI, GALȘA-TIMIȘOARA, ALR II 5 668/157, A 113) sau noaptea (ALR I 1122/61,283); (regional) staniște, bătătură, bouriște, zăcătură, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș. Satul cu acoperișurile-i de țiglă roșie, culcat ca o cireadâ de vaci în mirez. BENiUC, M. C. I, 477. Paște Nică oile, Paște-le, Pornește-le, . . . La mereaz întoarce-le. TEODORESCU, P. P. 41. Mă duc cu vitele la merez. REV. CRIT. IV, 87, cf. LEXIC REG. 20. - Și: meréze (DR. V, 761), mereáz subst.; mereáză (com. din GALȘA-TIMIȘOARA) s. f., meréz, mirez subst. – V. meriza.

MEREÁZ² subst. v. meriză.

MEREÁZĂ s. f. v. meriză.

MERÉZ subst. v. meriză.

MERÉZE subst. v. meriză.