MENTALITATE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité.

mentalitate sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~tăți / E: fr mentalité] Gândire specifică unui individ sau unei colectivități.

MENTALITATE, mentalități, s. f. Fel particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité.

MENTALITATE, mentalități, s. f. Felul particular de gîndire al unui individ, al unei colectivități etc. I-am făcut o schiță falnică a vieții și a mentalității mele. GALACTION, O. I 231. Cu mentalitatea-i ardelenească el își închipuie că învățătorul, adică reprezentantul intelectualității în sat, trebuie să fie îmbrăcat orășenește. REBREANU, R. I 94.

MENTALITATE s.f. Fel propriu în care gîndește un individ, o colectivitate etc. [Cf. fr. mentalité].

MENTALITATE s. f. fel propriu de a gândi al unui individ, al unei colectivități, al unei epoci; stare de spirit, conduită. (< fr. mentalité)

MENTALITATE ~ăți f. Mod particular de a gândi. /<fr. mentalité

*mentalitáte f. (d. mental). Fel de minte, mod de a cugeta, spirit: mentalitatea copiilor.

mentalitate s. f., g.-d. art. mentalității; pl. mentalități

mentalitate s. f., g.-d. art. mentalității; pl. mentalități

mentalitate s. f., g.-d. art. mentalității; pl. mentalități

MENTALITATE s. psihologie, (fig.) optică. (~ unei colectivități.)

MENTALITATE s. psihologie, (fig.) optică. (~ unei colectivități.)

MENTALITATE s. f. Gîndire specifică unui individ sau unei colectivități. Cf. ALEXI, W. Aceste deosebiri se explică și prin mentalitatea acestor critici. IBRĂILEANU, SP. CR. 95. l-am făcut o schiță falnică a vieții și a mentalității mele. GALACTION, O. 231. Două mentalități care nu se pot reconcilia. C. PETRESCU, Î. II, 86. Nu există progres al științei acolo unde se menține rutina, acolo unde mentalitatea omului de știință nu progresează cu fiecare descoperire a științei. CONTEMP. 1953, nr. 363, 5/3. ◊ (Cu determinări care arată domeniul de activitate, epoca, regiunea, categoria socială a oamenilor care gîndesc într-un anumit fel) Cu mentalitatea-i ardelenească, el își închipuia că învățătorul, adică reprezentantul intelectualității în sat, trebuie să fie îmbrăcat orășenește. REBREANU, R. I, 94. Mentalitatea orînduirii feudale. SCL 1950, 237. Trebuie dusă o muncă perseverentă pentru stîrpirea rămășițelor putredei mentalități burgheze de neîncredere în capacitatea și energia creatoare a femeilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 846. Biciuiește mentalitatea burgheză și o face cu mare eficacitate. V. ROM. ianuarie 1954, 172. „Om” înseamnă în mentalitatea lui de proprietar de pămînt a fi căpătuit, cu stare. CONTEMP. 1963, nr. 883, 3/5. Îl eliberează de influența mentalității chiaburești a nevestei. ib. 3/6. - Pl.: mentalități. – După fr. mentalité.