MELIAN, melieni, s. m. (Mold.; familiar) Om înalt și voinic. Nică Oșlobanu, ca de obicei, se scoală în picioare, cît mi ți-i melianul și se roagă de iertare. CREANGĂ, A. 77. – Pronunțat: -li-an.

MELIAN, melieni, s. m. (Reg.; fam.) Om înalt și voinic. [Pr.: -li-an]

melián m., pl. ienĭ (cp. cu madelean). Nord. Hojmalăŭ, zaplan, om înalt și robust.

melian Cuvînt cunoscut din Moldova, cu înțelesul de „vlăjgan, munte de om” (lipsește în DLR). Rămas fără etimologie pînă azi: TDRG, urmat de CADE și de Scriban, trimite la medelean, „cîine mare”, de origine ucraineană, dar forma e greu de explicat. Udrescu prezintă forma belian, în expresia a crește cît belianul „a crește lung și deșirat”. Dacă admitem că este o variantă a lui melian, am putea socoti că este un exemplu de adăugat la tipul techer-mecher (ER, p. 18 și urm.), și în acest caz ar trebui să căutăm un etimon începînd cu b-. Ar putea fi vorba de un derivat de la bală „monstru”.