6 definiții pentru mefiență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mefiență sf [At: DN3 / Pl: ~țe / E: fr méfiance] 1 (Liv) Neîncredere. 2 (Psh) Suspiciune patologică.

MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance.

MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance.

MEFIÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Neîncredere. [Pron. -fi-en-, pl. -țe. / cf. fr. méfiance].

MEFIÉNȚĂ s. f. 1. neîncredere, bănuială. 2. suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. (< fr. méfiance)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe

mefiénță s. f. (sil. -fi-en-), g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe

Intrare: mefiență
mefiență substantiv feminin
  • silabație: -fi-en-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mefiență
  • mefiența
plural
  • mefiențe
  • mefiențele
genitiv-dativ singular
  • mefiențe
  • mefienței
plural
  • mefiențe
  • mefiențelor
vocativ singular
plural