MEDICINĂ. Subst. Medicină, știință medicală; medicină populară; medicină generală; medicină internă; medicină judiciară. Medicină umană; medicină veterinară. Igienă; profilaxie; terapeutică, terapie. Alergologie; alopatie; balneologie; balneoterapie; cardiologie; chirurgie; dermatologie; farmacologie; farmacie; farmacodinamie; farmacoterapie; fiziopatologie; fizioterapie; ftiziologie; geriatrie; ginecologie; hematologie; homeopatie; laringologie; logopedie; neurologie, neuropatologie; obstetrică; oftalmologie; oncologie; ortopedie; osteologie; otorinolaringologie; pediatrie; psihiatrie; psihopatologie; radiologie; radioterapie; reumatologie; sexologie; stomatologie, dentistică; toxicologie; urologie; venerologie; virusologie. Doctor, medic. Institut de medicină; facultate de medicină; academie de medicină; student în medicină, medicinist; intern, extern. Adj. Medical, medicinal; medico-farmaceutic; medico-sanitar; medico-veterinar; medico-legal; medico-militar; igienic, de igienă; profilactic, preventiv; terapeutic; balneologic; cardiologic; dermatologic; farmacologic; fiziopatologic; fizioterapeutic; ginecologic; hematologic; homeopatic; laringologic; logopedic; neurologic; obstetric, obstetrical; oftalmologic, oculistic (neobișnuit); oncologic; ortopedic; osteologic; pediatric; psihiatric; psihopatologic; radiologic; reumatologic; stomatologic; toxicologic; urologic; virusologic. Vb. A trata, a îngriji, a cura, a aplica un tratament, a prescrie o cură. A opera, a face o operație. A prescrie o rețetă. A vindeca, a tămădui (pop.), a lecui, a pune pe picioare. V. doctor, instituții sanitare, însănătoșire, medicament, sănătate, tratament medical.