mec¹ i [At: ȚICHINDEAL, F. 59/26 / E: fo] (Reg) Cuvânt care imită strigătul caprei sau al iepurelui.

mec² s [At: I. CR. VIII, 88 / Pl: ? / E: nct] (Mun) 1 Nod. 2 (Îe) Are el un ~ Are el un motiv.

Mecu v. Nicolae VIII B 3.

MECU cf. blg. Meкъ „moale, gingaș”. 1. Mecu ar., act.; – munt. (RI II 197); – olt. (17 B II 207); -lești s.; -lescu (Mus 11). 2. Mecula mold. (Sd VI 82), contaminat cu Necula. 3. + art. a: Meca, V., munt. (Sd VII 56). 4. În genitiv pl.: Dealul Mecilor. 5. + -șa: Mecșa b. (Cat).

MEC s. (CHIM.) butanonă, metiletilcetonă.

MEC¹ interj. (Regional) Cuvînt care imită strigătul caprei sau al iepurelui. Pruncii. . . începea a striga, ascunși fiind după garduri, mec!. . . țapule, unde duci gîsca, moșule? ȚICHINDEAL, F. 59/26, cf. ȘEZ. V, 105, H VI 208. - Onomatopee.

MEC² subst. (Prin Munt.) Nod. I CR. VIII, 88. ◊ Expr. Are el un mec = are el un motiv. ib. - Pl.:? – Etimologia necunoscută.