8 definiții pentru meșteriță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÉȘTERIȚĂ, meșterițe, s. f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță.

MÉȘTERIȚĂ, meșterițe, s. f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță.

meșteriță [At: DONICI, F. I, 49/6 / A și: meșteriță / Pl: ~țe / E: meșter + -iță] 1 sf Femeie talentală, pricepută, îndemânatică, dibace, iscusită, abilă. 2-3 sf a (Pop, în superstiții) Meșteră (15-16). 4 sf (Rar) Femeie care practică o meserie, având calitatea de meșter (1). 5 (Rar) Soție de meșter (1).

MEȘTERÍȚĂ, meșterițe, s. f. (Rar) Femeie pricepută la un anumit lucru, îndemînatică, abilă. ♦ Femeie care cunoaște și practică o meserie. Lelea morăriță, Bună meșteriță. TEODORESCU, P. P. 144.

MÉȘTERIȚĂ ~e f. pop. 1) Femeie pricepută, îndemânatică. 2) Femeie care știe să facă farmece, vrăji. [Acc. și meșteríță] /meșter + suf. ~iță


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

méșteriță/meșteríță (pop.) s. f., g.-d. art. méșteriței/ meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe

méșteriță/meșteríță s. f., g.-d. art. méșteriței/meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÉȘTERIȚĂ s. v. babă, vrăjitoare.

meșteriță s. v. BABĂ. VRĂJITOARE.

Intrare: meșteriță
  • pronunție: meșteriță, meșteriță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteriță
  • meșterița
plural
  • meșterițe
  • meșterițele
genitiv-dativ singular
  • meșterițe
  • meșteriței
plural
  • meșterițe
  • meșterițelor
vocativ singular
  • meșteriță
  • meșterițo
plural
  • meșterițelor

meșteriță

  • 1. popular Femeie sau, prin generalizare, ființă talentată, pricepută, îndemânatică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. popular adesea (și) adjectival Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: babă vrăjitor, -oare (persoană)
  • 3. rar Femeie care practică o meserie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Lelea morăriță, Bună meșteriță. TEODORESCU, P. P. 144.
      surse: DLRLC
    • 3.1. Soția unui meșter.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Meșter + sufix -iță.
    surse: DEX '98 DEX '09