maronit sm [At: DN³ / Pl: ~iți / E: fr maronite] Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fondate în sec. V de călugărul Maron.

MARONIT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținînd unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

MARONIT s. m. creștin din Siria și Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. (< fr. maronite)

Maroniți m. pl. mică populațiune catolică din Liban, totdeauna în vrăjmășie cu Druzzi.

maroniți s. m. pl. Membri ai unei comunități creștine din Siria și din Liban, întemeiată în sec. 5 de călugărul Maron, care s-a unit în 736 cu Bis. romano-catolică. – Din Maron (n. pr.).

MARONÍȚI (< fr. {i}; {s} n. pr. Maron, legendarul întemeietor al credinței). Adepți ai unei biserici monotelite catolice orientale din Siria și Liban, constituită în sec. 5, într-un patriarhat autonom, în jurul mănăstirii Saint-Maron (aproape de Antiohia). Unită cu Roma în sec. 12, când riturile lor au suferit influența latină; organizarea actuală datează din 1736, când a avut loc sinodul de la Mont-Liban. Limba liturgică este siriaca. Estimați la 1,5 mil. credincioși (c. 50% în Liban, iar restul în Africa și America).