7 definiții pentru marmită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marmi sf [At: PONI, F. 126 / Pl: ~e / E: fr maranite] 1 (Fîr; îs) ~ta lui Papin Dispozitiv format dintr-un vas cilindric de metal închis ermetic cu un capac, cu ajutorul căruia se demonstra forța elastică a vaporilor de apă. 2 Vas mare de fier cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 3 Scobitură formată prin eroziune în albia unui rîu.

MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

MARMÍTĂ s.f. 1. Vas mare cu două torți, cu care se transportă hrana (mai ales în armată). 2. (Geol.) Scobitură circulară sau ovală săpată în roca dură a unui râu. [< fr. marmite].

MARMÍTĂ s. f. 1. vas mare cu două torți, cu care se transportă mâncarea caldă și apa (în armată). 2. scobitură circulară sau ovală săpată prin eroziunea în roca dură a unui râu. (< fr. marmite)

MARMÍTĂ ~e f. Vas mare cu două toarte, folosit pentru a transporta mâncarea caldă. /<fr. marmite


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marmítă s. f., g.-d. art. marmítei; pl. marmíte

marmítă s. f., pl. marmíte

Intrare: marmită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmi
  • marmita
plural
  • marmite
  • marmitele
genitiv-dativ singular
  • marmite
  • marmitei
plural
  • marmite
  • marmitelor
vocativ singular
plural