marmită sf [At: PONI, F. 126 / Pl: ~e / E: fr maranite] 1 (Fîr; îs) ~ta lui Papin Dispozitiv format dintr-un vas cilindric de metal închis ermetic cu un capac, cu ajutorul căruia se demonstra forța elastică a vaporilor de apă. 2 Vas mare de fier cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 3 Scobitură formată prin eroziune în albia unui rîu.

MARMITĂ, marmite, s. f. Vas mare cu două toarte și cu capac, în care se transportă mîncare caldă. V. cratiță. Sleite de apa chioară a cazanelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I 243.

MARMITĂ s.f. 1. Vas mare cu două torți, cu care se transportă hrana (mai ales în armată). 2. (Geol.) Scobitură circulară sau ovală săpată în roca dură a unui rîu. [< fr. marmite].

MARMITĂ s. f. 1. vas mare cu două torți, cu care se transportă mâncarea caldă și apa (în armată). 2. scobitură circulară sau ovală săpată prin eroziunea în roca dură a unui râu. (< fr. marmite)

MARMITĂ ~e f. Vas mare cu două toarte, folosit pentru a transporta mâncarea caldă. /<fr. marmite

marmită (vas) s. f., g.-d. art. marmitei; pl. marmite

marmită s. f., g.-d. art. marmitei; pl. marmite

marmită s. f., pl. marmite

MARMÍTĂ s. f. 1. (Franțuzism învechit, rar, în sintagma) Marmita lui Papin = dispozitiv format dintr-un vas cilindric de metal închis ermetic cu un capac, cu ajutorul căruia se demonstra forța elastică a vaporilor de apă. Pentru a dovedi că temperatura fierberei crește cînd presiunea devine mai mare, ne putem servi de. . . [un] aparat cunoscut sub numele de marmita lui Papin. PONI, F. 126. 2. Vas mare (de fier) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mîncarea caldă. Sleite de apa chioară a cazonelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I, 243. - Pl. : marmite. – Din fr. marmite.