MARIN, lat. Marinus. Numărul patronilor calendaristici exclude o influență dalmatină, propusă de N. Iorga (RI XIII 194), în ce privește răspîndirea numelui la noi; nu poate fi vorba nici de o relație cu Maria. 1. Marin, frecv., actual, nu lipsește în doc.; derivate: -ești, -eanca și -ici ss.; -escu. 2. Diminutive: Marin/ete, I., olt., act.; -ică; -cu; -cea; -cel act.; -ciu, act. 3. Mărin (Șchei I); -aș (Hur; -el (Șchei III); -oiu; -icul, olt., 1620 (Sd VI 465). 4. Marincaș (Mar); Mărincu, Gr. (16 B II 260). 5. Măriniciu, Gr. (16 A I 578). 6. Mărînca, T., ard. (Ra II 418); Marinoglu, Hr. (Fil A). 7. Din lat. sanctus Marinus: Sumarin (13 – 15 B 93; Rel); – Bratu lui (Isp IV p. 97); -ești s. (Cat; 16 B I 43), ca Sumedru < Sanctus Demetrius. 8. Prob. Samarina s. în Pind, cu asimilare regresivă < Sumarina. Cf. Samarinești s. în Mehedinți (Sur VI).