2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARHĂ s. f. v. marfă

MARHĂ s. f. (Ban., Trans. SV., Criș.) Vită cornută. Deade noao fîntîna aceasta den carea au beut el și feciorii lui și marha lui. N. TEST. (1648). Că de poartă grije omul înțelept pre viața marhăi lui, dară cu cît mai vîrtos pre viața soțului vieții lui. CS, 54r. Mulți oamiini ... să ducu de fură marha omului și dobitocul omului. C 1692, 506r. Să lase de-a face ospăț cu unii și cu alț, ca să nu trăiască ca marha. PP, 105 ; cf. C 1692, 508v; MISC. SEC. XVII, 4v, 5v, 88r. ♦ Avut, avere, bogăție constînd (mai ales) în vite. C: Sabeușii i-au lovit pre dînșii și marha o au prădat. SA, 31r. Cu mare grije să-ț socotești marha ta. CS, 40r. Să nu furăm marha altuia și iosagul altuia și avuțiia altuia nice și întru chip. C 1692, 506r. Ai pofti bunătatea mea și toată marha mea. MISC. SEC. XVII, 83r. Iumentum. Márha. Marha. LEX. MARS. 221. // B: Robiră pre muierile den Madiam și marha lor. BIBLIA (1688). Săracii cei ce au marhă puțină pre lesne fug și scapă. E 1717, 174v. Etimologie: magh. marha. ' Cf. a g o n i s i t ă (2), b l a g ă, bogătate, bucate, iosag, povijie, prilej, sirmea.

marfă [At: CORESI, ap. GCR I, 23/34 / V: (îrg) ~rhă (Pl: ~rhe, ~rhă), (Ban) ~rvă (Pl: ~rve, ~rvă), ma (Pl: ~re, ~ră), (sst) mărhă / Pl: mărfuri, (înv) ~fe, mărfi / E: mg marha] 1 sf (Îrg; Trs; Ban; îf marhă, marvă, mară) Vită cornută, mai ales bou sau vacă. 2 sf (îrg; Trs; Ban; pgn) Animal domestic Si: dobitoc. 3 sf (Pgn; îs) ~ sălbatică Animal sălbatic, mai ales cerb sau căprioară. 4 sf (Dep; rar) Om grosolan, prost sau lipsit de bun-simț Vz dobitoc, vită. 5 sf (Ban; îf mară) Prăsilă. 6 sf (Înv) Avut, constând din vite sau din diverse bunuri mobile Si: avere, bogăție. 7 sf Bun (material) produs al muncii și destinat schimbului pe piață. 8 sf (Îs) ~ monedă sau ~fa monedei Monedă considerată ca echivalent de schimb Si: bani. 9 sf (Pfm; îe) A-și lăuda ~fa (ca țiganul ciocanul ori pila) A-și lăuda lucrurile pe care le posedă sau meritele personale. 10 sf (Pop; îe) Nu-mi vinde el mie ~ Nu mă poate înșela, deoarece cunosc situația reală. 11 sf (Reg; îe) A lua (pe cineva) ~ A lua pe cineva în spate, în cârcă. 12 sf (Dep; îe) Bună ~ sau ~ bună Se spune despre un om șmecher sau imoral. 13 sf (Rar; îe) Altă – Se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. 14 sf (Rar; îae) Bun material ! 15 sf (Euf) Lucru furat. 16-17 sf, a (Fam; cu valoare de superlativ) (Obiect, realizare, relație etc.) Formidabil Si: (arg) mișto.

marfă f. ceea ce se vinde și se cumpără (afară de imobile). [Tr. marhă, vită (și marfă) = serb. MARHA, vită: vitele sunt, la popoarele pastorale, principalul obiect de transacțiune].

márfă f., pl. mărfĭ și maĭ des n. mărfurĭ (ung. marha, avere [în banĭ], vite; sîrb. mârha și mârva, vite, marfă; bg. dial. marva, rut. márha, și [după rom.] márfa, d. vgerm. mar[i]ha, cal, ngerm. mähre, mîrțoagă [V. mareșal]; celtic marka, irlandez mark, cal. Cp. cu lat. pecunia, banĭ, pecus, vită, și got. faihu, vite, proprietate, germ. vieh, vită. Cp. și cu dobitoc și socotesc). Vechĭ (marhă, pl. e). Vită. Avere mobilă. Azĭ (marfă). Lucrurĭ mobile de vînzare: marfa dintr’o prăvălie, dintr’un depozit, dintr’o corabie. (Și azĭ în Maram. Trans. Ban. marhă, vită. În Ban. [după sîrb.] și marvă). V. mărfar și mărhaĭe.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUSCĂ-DE-MÁRHĂ s. v. streche.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

márhă, marhe, s.f. – (reg.) Animal (de regulă vită): „Și se pornește satul întreg, (...) mamale cu coconi în brațe, bărbații mânând marhăle, toți fug” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 238). ♦ (onom.) Marhe bătrâne, poreclă pentru locuitorii din Ruscova (Bilțiu-Dăncuș, 2005). – Din magh. marha „avere, vite” (Scriban).

Intrare: marhă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marhă
  • marha
plural
  • marhe
  • marhele
genitiv-dativ singular
  • marhe
  • marhei
plural
  • marhe
  • marhelor
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-de-marhă
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-de-marhă
  • musca-de-marhă
plural
genitiv-dativ singular
  • muște-de-marhă
  • muștei-de-marhă
plural
vocativ singular
plural

muscă-de-marhă

etimologie: