11 definiții pentru mansuetudine


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

mansuetudine sf [At: COSTINESCU / E: lat mansuetudo, -inis cf it mansuetudine] (Liv) Blândețe.

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

MANSUETÚDINE s.f. (Liv.) Blândețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine].

MANSUETÚDINE s. f. blândețe, bunătate. (< fr. mansuétude, lat. mansuetudo)

*mansuetúdine f. (lat. mansuetúdo, -údinis). Blîndeță, amabilitate, indulgență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii

mansuetúdine s. f. (sil. -su-e-), g.-d. art. mansuetúdinii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANSUETÚDINE s. v. blândețe, bunătate.

mansuetudine s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANSUETÚDINE s. f. (Livresc) Blîndețe, îngăduință, răbdare, milă, omenie. Cf. COSTINESCU, LM. Are. . . atîta dulceață în ochi și pe buze, atîta măsură în mișcări, atîta onestitate și mansuetudine în suflet. CARAGIALE, O. III, 187. Impresia, acelui joc, de cruzime și mansuetudine, pe care-l aplică șoarecilor, înainte de a-i sugruma, pisicile. PERPESSICIUS, M. IV, 459. - Din lat. mansuetudo, -inis. Cf. it. mansuetudine.

Intrare: mansuetudine
  • silabație: man-su-e- info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mansuetudine
  • mansuetudinea
plural
genitiv-dativ singular
  • mansuetudini
  • mansuetudinii
plural
vocativ singular
plural

mansuetudine

etimologie: