MÁNGOTĂ s. f. (Regional) 1. Bucățică. CABA, SĂL. 2. (Depreciativ, la pl.) Obiecte mărunte și de tot felul. Îs cîte mangote pe polița asta, că nu le mai dai de capăt. COM. SAT. III, 79. ◊ Expr. Trancote și mancote = fleacuri, nimicuri. Com. din BÎRZASCA-TIMIȘOARA. - Pl.: mangote. – Și: máncotă s. f. – Etimologia necunoscută. Cf. m a n g u r ă.

MÁNCOTĂ s. f. v. mangotă.

mangotă sf [At: COM. SAT. III, 79 / V: ~nco~ / Pl: ~te / E: nct] 1 (Reg) Bucățică. 2 (Reg; dep; lpl) Obiecte mărunte și de tot felul. 3 (Reg; îe) Trancote și mancote Fleacuri.

mancotă sfs vz mangotă

MANGOTĂ s. v. bucățică, fărâmă, pic.

mangotă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucățică. Fărâmă. Pic¹.

mangotă s. v. BUCĂȚICĂ. FĂRÎMĂ. PIC.