MÁNGOTĂ s. f. (Regional) 1. Bucățică. CABA, SĂL. 2. (Depreciativ, la pl.) Obiecte mărunte și de tot felul. Îs cîte mangote pe polița asta, că nu le mai dai de capăt. COM. SAT. III, 79. ◊ Expr. Trancote și mancote = fleacuri, nimicuri. Com. din BÎRZASCA-TIMIȘOARA. - Pl.: mangote. – Și: máncotă s. f. – Etimologia necunoscută. Cf. m a n g u r ă.