MANGEALÎC s. n. 1. (Învechit) Balistă. DDRF. 2. Pîrghie folosită pentru ridicarea unei greutăți. V. m a c a r a. Cf. POLIZU, BARCIANU, RĂDULESCU-CODIN. Cu chiu cu vai, izbuti să pună pe picioare, chipurile fără mangealîc, și pe buligaiul ei de fată. MUSCEL, 39, cf. I. CR. II, 276, III, 347, LEXIC REG. 27. - Pl.: mangealîcuri. – Și: (rar) mangealic (ALEXI, W.), mîngealíc (GHEȚIE, R. M.) s. n. – Din tc. mancınık.