MANGEALIC s. n. v. mangealîc.

MANGEALÎC s. n. 1. (Învechit) Balistă. DDRF. 2. Pîrghie folosită pentru ridicarea unei greutăți. V. m a c a r a. Cf. POLIZU, BARCIANU, RĂDULESCU-CODIN. Cu chiu cu vai, izbuti să pună pe picioare, chipurile fără mangealîc, și pe buligaiul ei de fată. MUSCEL, 39, cf. I. CR. II, 276, III, 347, LEXIC REG. 27. - Pl.: mangealîcuri. – Și: (rar) mangealic (ALEXI, W.), mîngealíc (GHEȚIE, R. M.) s. n. – Din tc. mancınık.

mangealâc sn [At: POLIZU / V: (rar) ~lic, mângealic / Pl: ~uri / E: tc mancinik] 1 (Înv) Balistă. 2 Pârghie folosită pentru ridicarea unei greutăți Vz macara.

mangealic sn vz mangealâc

mângealic sn vz mangealâc

MANGEALÎC, mangealîcuri, s. n. (Reg.) Par gros care servește la ridicarea greutăților. – Tc. mancinik.

mangealîc (ea dift.), n., pl. urĭ (turc. manğylyk, manğalyk, menğenik, balistă, d. ar. al-manğanyk, care e mgr. mánganon; sp. almajaneque. V. mangan 1, măngălăŭ, minghinea). Vechĭ. Balistă. Mașină de rîdicat greutățĭ. Azĭ. Olt. Pîrghie (rev. I. Crg. 3, 347). Pană de despicat. V. vincĭ.

mangealâc, mangealâcuri, s.n. (înv.) 1. batistă. 2. pârghie, pană de despicat.