2 intrări

2 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

manducere sf vz manuducere


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mandúce, mandúc, vb. III (înv.) a ghida, a conduce, a orienta.

Intrare: manducere
manducere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manducere
  • manducerea
plural
  • manduceri
  • manducerile
genitiv-dativ singular
  • manduceri
  • manducerii
plural
  • manduceri
  • manducerilor
vocativ singular
plural
Intrare: manduce
verb (VT642)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • manduce
  • manducere
  • mandus
  • mandusu‑
  • manducând
  • manducându‑
singular plural
  • mandu
  • manduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • manduc
(să)
  • manduc
  • manduceam
  • mandusei
  • mandusesem
a II-a (tu)
  • manduci
(să)
  • manduci
  • manduceai
  • manduseși
  • manduseseși
a III-a (el, ea)
  • manduce
(să)
  • mandu
  • manducea
  • manduse
  • mandusese
plural I (noi)
  • manducem
(să)
  • manducem
  • manduceam
  • manduserăm
  • manduseserăm
  • mandusesem
a II-a (voi)
  • manduceți
(să)
  • manduceți
  • manduceați
  • manduserăți
  • manduseserăți
  • manduseseți
a III-a (ei, ele)
  • manduc
(să)
  • mandu
  • manduceau
  • manduseră
  • manduseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)