MANUDUCERE s. f. (Învechit, livresc, prin Transilv.) Acțiunea de a manuduce; conducere, îndrumare. Și de manuducerea îndreptării pruncilor bine învățat. ȚICHINDEAL, A. M. [dedicație], cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Și: mandúcere (STAMATI, D.), mînoducere (id. ib.) s. f. – V. manuduce. – Mînoducere: prin apropiere de mînă.