2 intrări
28 de definiții

Explicative DEX

MÂNCĂRICI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici.

MÂNCĂRICI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici.

MÂNCĂRICI n. fam. Senzație de furnicare a pielii (provocată de diferite boli, de înțepătura unor insecte etc.) și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărime. * A avea ~ a nu avea astâmpăr; a se fâțâi. A avea ~ pe limbă a fi limbut; a vorbi neîntrebat. /mâncare + suf. ~ici

MÂNCĂRICĂ, mâncărele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui mâncare (3). 2. (Reg.) Tocană. – Mâncare + suf. -ică.

MÂNCĂRICĂ, mâncărele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui mâncare (3). 2. (Reg.) Tocană. – Mâncare + suf. -ică.

măncărici si [At: ALR II/I, MN 102, 2289/531 / E: mâncare + -ici] 1 Mâncărime (1). 2 (Pfm; îe) A avea ~ Ia (sau de) limbă A avea chef de vorbă.

mâncărică sf [At: CARAGIALE, O. VII, 267 / Pl: ~ici / E: mâncare + -ică] 1-8 (Șhp) Mâncare (8-11) (puțină și bună) Si: măncărea (1-8), (reg) mâncăreană (1-8), mâncărușă (1-8), mâncărioară (1-8), mâncăriță (1-8). 9 (Rar) Gustare. 10 (Rar) Aperitiv. 11 (Mol) Tocană.

MÎNCĂRICĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui mîncare (2). Seara cînd se întoarseră, găsiră mîncărică și fierturică gata. ISPIRESCU, L. 337. Despre odihnă, mîncărică și băuturică să n-ai grijă. CARAGIALE, O. VII 267. 2. (Mold.) Tocană.

MÎNCĂRICI s. n. Mîncărime. ♦ (Familiar, mai ales în expr.) A avea mîncărici = a umbla de colo-colo fără astîmpăr, a nu sta locului o clipă. A avea mîncărici pe limbă = a fi foarte vorbăreț, a vorbi vrute și nevrute.

mâncărică f. l. fam. un fel de bucate de carne cu legume; 2. mâncare.

mîncărícă f., pl. ele (dim. d. mîncare). Fam. Mîncare, bucate.

Ortografice DOOM

mâncărici (fam.) s. n.

mâncărici (fam.) s. n.

mâncărici s. n.

!mâncărică (fam.) s. f., g.-d. art. mâncăricii; pl. mâncărici

mâncărică (fam.) s. f., g.-d. art. mâncăricii; pl. mâncărele, art. mâncărelele

mâncărică s. f., pl. mâncărele

Argou

a avea limbrici / mâncărici expr. a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul

a avea mâncărici la limbă expr. a fi foarte vorbăreț; a fi indiscret

a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul

Sinonime

MÂNCĂRICI s. v. mâncărime, prurit.

mâncărici subst. (med., med. vet.; reg.) v. Mâncărime. Prurit.

MÂNCĂRICĂ s. v. tocană.

MÂNCĂRICĂ s. (reg.) mâncărioară, mâncăriță, mâncărușă. (O ~ cu carne.)

mâncărică s.f. (culin.) 1 <reg.> mâncărioară, mâncăriță, mâncărușă. A pregătit pentru prânz o mâncărică de carne. 2 (reg.) v. Tocană. 3 (înv.) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic.

mîncărică s. v. TOCANĂ.

MÎNCĂRICĂ s. (reg.) mîncărioară, mîncăriță, mîncărușă. (O ~ cu carne.)

mîncărici s. v. MÎNCĂRIME. PRURIT.

Tezaur

MÎNCĂRICĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui m î n c a r e (3); (regional) mîncărușă, mîncărioară, mîncăriță. Despre odihnă, mîncărică și băuturică să n-ai grife, caragiale, o. vii, 267. Seara cînd se întoarseră, găsiră mîncărică și fierturică gata. ispirescu, l. 337. Oleacă de găzduire pe noapte, oleacă de mîncărică. SADOVEANU, O. III, 575. Aici au leafă, haine, băutură și mîncărică. PAS, Z. III, 35. ♦ (Rar) Gustare, aperitiv. Cf. ALEXI, W. 2. (Mold.) Tocană. Tot pentru curățirea sîngelui e bună salata și fiertura de păpădie (borș, mîncărică). N. LEON, MED. 54. Pot să-ți mai spun ceva și despre o mîncărică cu ceapă albă. SADOVEANU, O. IX, 443. Numirile mîncărilor: papricaș. . . , mîncărică. H III 172, cf. IV 92. Mîncărică se face din orice soi de carne. ȘEZ. VI, 75, cf. VIII, 2, 6. Mănîncă și carne de vită sau de pasăre făcută „mîncărică”. CHEST. V 153/75, cf. ALR II 4073/414, 514, 4081/531. 4. (Prin Transilv., în forma mîncărea) Fel de mîncare ciobănească, preparată cu smîntînă. CHEST. V 153/16, 85. – Și: (3, cu schimbare de suf.) mîncăreá (pl. mîncărele), mîncăreáuă (CHEST. V 153/85) s. f. – Mîncare + suf. -ică. - Mîncărea, mîncăreauă: cu schimbare de suf.

MÎNCĂRÍCI subst. Mîncărime. Mîncărici la piele. ALR II/I MN 102, 2 289/531, 682. ◊ E x p r. A avea mîncărici la (sau de) limbă = a avea mîncărime de limbă, v. m î n c ă r i m e. Cf. ZANNE, P. II, 226. - Mîncare + suf. -ici.

Intrare: mâncărici
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâncărici
  • mâncăriciul
  • mâncăriciu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • mâncărici
  • mâncăriciului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: mâncărică
mâncărică2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâncărică
  • mâncărica
plural
  • mâncărici
  • mâncăricile
genitiv-dativ singular
  • mâncărici
  • mâncăricii
plural
  • mâncărici
  • mâncăricilor
vocativ singular —
plural —
mâncărică1 (pl. e) substantiv feminin
substantiv feminin (F39)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâncărică
  • mâncărica
plural
  • mâncărele
  • mâncărelele
genitiv-dativ singular
  • mâncărele
  • mâncărelei
plural
  • mâncărele
  • mâncărelelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mâncăricisubstantiv neutru

  • 1. familiar Mâncărime, prurit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Mâncare + -ici. DEX '98 DEX '09

mâncărică, mâncăricisubstantiv feminin

etimologie:
  • Mâncare + -ică. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.