magulă sf [At: (a. 1847) URICARIUL, X, 403 / V: măg~ (A și: magulă) / Pl: ~le / E: ngr μαγοῦλα] (Înv) 1 Fiecare dintre cei doi pomeți. 2 (Pex) Obraz. 3 (Tăb) Piele de pe fălcile unui animal.

măgulă² sf vz magulă

magulă s.f. (anat.; înv.) 1 v. Față. Obraz. 2 (la pl. magule) v. Pomeți. Umerii feței (v. Umăr). Umerii obrajilor (v. Umăr).

magule s. pl. v. POMEȚI. UMERII OBRAJILOR.

magulă, magule, s.f. (înv.) pomet, obraz.

MAGULĂ s. f. (Învechit) Fiecare dintre cei doi umeri ai obrajilor, pomeți; p. ext. obraz. Partea de sus [a craniului] cuprinde opt oase, din care cel de-ntăi se numește frunte. .. Acest os înformează fruntea și sprînceana i umerii feței, numiți magule. CORNEA, E. I, 196/9, cf. BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (În limbajul blănarilor) Pielea de pe fălcile unui animal. Magulă, bucă. Se zice de blănari la animale (a. 1847). URICARIUL, X, 403, Cf. POLIZU. Pl.: magule. – Și: măgulă (accentuat și măgúlă ALEXI, W.) s. f. CIHAC, II, 672. – Din ngr. μάγοῦλα.

MĂGULĂ² s. f. v. magulă.