MAGULĂ s. f. (Învechit) Fiecare dintre cei doi umeri ai obrajilor, pomeți; p. ext. obraz. Partea de sus [a craniului] cuprinde opt oase, din care cel de-ntăi se numește frunte. .. Acest os înformează fruntea și sprînceana i umerii feței, numiți magule. CORNEA, E. I, 196/9, cf. BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (În limbajul blănarilor) Pielea de pe fălcile unui animal. Magulă, bucă. Se zice de blănari la animale (a. 1847). URICARIUL, X, 403, Cf. POLIZU. Pl.: magule. – Și: măgulă (accentuat și măgúlă ALEXI, W.) s. f. CIHAC, II, 672. – Din ngr. μάγοῦλα.