13 definiții pentru magnetit magnetită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s. f.] – Din fr. magnétite.

MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s. f.] – Din fr. magnétite.

magnetit sn [At: DLR / V: sf / E: fr magnétite] Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie închisă din rocile eruptive, care atrage fierul Vz magnet.

MAGNETÍT s. m. Minereu de fier de culoare neagră, feromagnetic, care conține mari cantități de fier sub formă de oxizi. – Variantă: magnetítă s. f.

MAGNETÍT s.m. Oxid natural de fier. [Var. magnetită s.f. / < fr. magnétite].

MAGNETÍT s. n. oxid natural de fier, negru, cu proprietăți magnetice. (< fr. magnétite)

MAGNETÍT n. Oxid natural de fier cu proprietăți magnetice. /<fr. magnétite[1]

  1. Var. magnetită LauraGellner

MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

magneti sf vz magnetit

MAGNETÍTĂ s.f. v. magnetit.

*magnetítă f., pl. e (d. magnet). Min. O peatră negricĭoasă cu luciŭ metalic (oxid natural de fer magnetic [Fe2 O3 FeO]) care are unele varietățĭ care-s magnețĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

magnetít s. n.[1]

  1. Var. magnetită LauraGellner

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MAGNETÍT (MAGNETÍTĂ) (< fr. {i}) s. n. Oxid natural de fier cristalizat în sistem cubic, negru, metalic, magnetic; apare în cristale octoedrice sau în agregate grăunțoase și este unul dintre principalele minereuri de fier.

Intrare: magnetit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magnetit
  • magnetitul
  • magnetitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • magnetit
  • magnetitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magneti
  • magnetita
plural
genitiv-dativ singular
  • magnetite
  • magnetitei
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

magnetit magnetită

  • 1. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: