mag¹ a [At: TODORAN, GL. / Pl: magi / E: nct] (Reg; d. oameni) Care mănâncă sau bea mult.

mag² sm [At: N. TEST. (1648), 4/22 / Pl: magi, (înv) magi / E: slv магъ] 1 Preot la unele popoare orientale din Antichitate. 2 (Înv) Filozof. 3 (Bis) Fiecare din cei trei regi care au venit la Betleem să se închine lui Hristos. 4 (Fig) Sol. 5 Astrolog. 6 Magician.

magă² sf [At: ASACHI, S. L. II, 63 / Pl: mage / E: it maga] (ltr) Vrăjitoare Cf mageniță, magistă.

magă¹ [At: LB / E: nct] 1 av (Trs) Măcar. 2 c (Reg) Deși.

Mag, -a v. Magdalina 10.

Mîga v. Mig 4.

MAGĂ adv. v. barem, măcar.

MAGĂ conj. v. deși.

magă³ s.f. (în credințe și superstiții; rar) v. Babă. Strigoaică¹. Vrăjitoare (v. vrăjitor).

magă² conj. subord. (introduce o prop. circ. conces.; reg.) v. Deși.

magă¹ adv. (restrictiv; reg.) v. Barem¹. Măcar.

magă adv. v. BAREM. MĂCAR.

magă conj. v. DEȘI.

MÁGĂ² s. f. (Italienism, rar) Vrăjitoare, prezicătoare. Cf. magheniță, maghistă. Deodată-i răsări în aducerea-aminte prezicerea care în junețile sale îi făcu o magă cumană. ASACHi, S. L. II, 53, cf. 54. Dupre prezicerea magăi era să fie începutul și a domniei celei strălucite, id. ib. 60. - Pl.: mage. – Gen. -dat.: magăi. – Din it. maga.

MÁGĂ¹ adv., conj. (Prin Transilv.) 1. Adv. Cel puțin, măcar. lb. Magă mă-ta-r [= mamă-ta ar] pute face Nouă să ne daie pace. VAIDA. 2. Conj. Cu toate că, deși, măcar că. Cf. LB, VAIDA, CABA, SĂL., COMAN, GL. - Etimologia necunoscută.