mărcuș, ~ă a [At: DDRF / V: (reg) ~chiș / Pl: ~i, ~e / E: srb markuža „iapă brună”] (Pop; d. oi) 1 Alb cu botul negru sau fumuriu Si: bucălai. 2 Alb cu pete negre, galbene sau roșii pe bot.

mărcuș a. se zice de oile bucălăi. [Origină necunoscută].

mărchiș, ~ă a vz mărcuș

Mărc/uș, -uț, -uța v. Marcu 16, 17.

MĂRCUȘ adj. bucălai. (Oi ~.)

MĂRCUȘ adj. bucălai. (Oi ~.)

MĂRCUȘ, -Ă adj. (Popular, despre oi) Alb cu botul negru sau fumuriu, b u c ă l a i (DDRF, TDRG, ȘĂINEANU, D. U., H IV 146, CHEST. V 76/55) ; cu botul pestriț (H V 223, com. din TURNU MĂGURELE, CHEST. V 75/32, 86, 91). [Berbecul] poate fi: alb, negru, mărcuș. H IV 270. Oile sînt: . . . mărcușe cu picuri roșii sau negre pe bot. ib. XI 5. - Pl.: mărcuși, -șe. - Și: (regional) mărchíș, -ă adj. CHEST. V 75/15. – Din scr. mrkuša „iapă brună”.

MĂRCHIȘ, -Ă adj. v. mărcuș.