mârzăcie sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 260/3 / V: măr~ / Pl: ~ii / E: mârzac¹ + -ie] 1 (Înv) Demnitate de mârzac¹ (1). 2 Timp cât se exercită mârzăcia (1).

mîrzăcíe f. Vechĭ. Calitatea de mîrzac.

MÎRZĂCIE s. f. (Învechit) Rangul, demnitatea, funcția de mîrzac¹ (1); timpul cît se exercita această funcție. Cantemir, cu carele legase prieteșug încă den mărzăcia lui la Toporăuti. M. COSTIN, LET. I, 260/3, cf. DDRF, ȘIO II_I, 261. - Pl.: mîrzăcii. – Și: mărzăcíe s. f. – Mîrzac¹ + suf. -ie.