mânună sf [At: CIAUȘANU, V. 178 / Pl: ~ni / E: ctm mână¹ și munună] 1 (Olt; lpl) Bucăți de lemn care se prind pe căpriorii casei pentru a-i ține bine încheiați. 2 (Reg) Clanță a ușii. 3 (Olt) Mănunchi (1). 4 (Reg) Fiecare dintre grupurile de fire care se întretaie și se suprapun în timpul depănatului pe un ghem de lână sau de ață.

MÂNUNĂ s. v. mănunchi.

mînună s. v. MĂNUNCHI.

mânună, mânuni, s.f. (reg.) 1. clanța ușii. 2. mănunchi. 3. grup de fire la depănat pe un ghem.

MÎNUNĂ s. f. I. 1. (La pl., prin Olt.) Bucăți de lemn care se prind pe căpriorii casei pentru a-i ține bine încheiați. Cf. CHEST. II 230/43, 82. 2. (Regional) Clanța ușii (Scundu-Drăgășani). CHEST. II 164/73. II. 1. (Prin Olt.) Mănunchi (I 1), Cf. CIAUȘANU, V. 178, ALR I 1 302/874. 2. (Regional) Fiecare dintre grupurile de fire care se întretaie și se suprapun, în timpul depănatului, pe un ghem (de lînă sau de ață) (Jiana-Turnu Severin). ALR I 1 272/856. Faci minuni pe ghem. ib. - Pl.: minuni. – Contaminare între mînă¹ și munună.