14 definiții pentru mântuș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus.

MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus.

mântuș sm [At: DAMÉ, T. / V: măntușă sf sf măn~, ~taș, min~ / Pl: ~i / E: ucr ментус] (Iht) 1 (Mol) Mihalț (Loto lota). 2 (Reg) Zglăvoacă (Cottus gobio).

mântuș n. Mold. 1. mormoloc; 2. mihalț (pește cu capul turtit). [Rus. MANTUS]. V. mintuș.

MÎNTÚȘ, mîntuși, s. m. (Regional, Iht.) Mihalț.

măntúș m. (rus. mántus, pol. mientus). Nord. Mihalț. – Și mîntúș. (Șez. 1, 118). Și mintuș?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: mântuș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mântuș
  • mântușul
  • mântușu‑
plural
  • mântuși
  • mântușii
genitiv-dativ singular
  • mântuș
  • mântușului
plural
  • mântuși
  • mântușilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mântuș

etimologie: