11 definiții pentru mângâietură

din care

Explicative DEX

mângâietu sf [At: PSALT. HUR. / P: ~gâ-ie~ / V: (înv) măngăitură, ~găi~, ~găit~, ~gâni~ / Pl: ~ri / E: mângâie + -(e)turăi] 1 (Înv) Milă1 (1). 2 (Îvr) Ispășire a păcatelor. 3 (Îvr) Încurajare. 4 (Înv) Satisfacție. 5-6 (Rar) Mângâiere (5-6).

măngăitu sf vz mângâietură

mângăietu sf vz mângâietură

mângănietu sf vz mângâietură

mângâitu sf vz mângâietură

mîngîĭetúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Împăcare, îmbunare (a unuĭ supărat). Mîngîĭere.

Sinonime

MÂNGÂIETU s. v. alintare, bucurie, desfătare, dezmierdare, mângâiere, mulțumire, plăcere, satisfacție.

mîngîietu s. v. ALINTARE. BUCURIE. DESFĂTARE. DEZMIERDARE. MÎNGÎIERE. MULȚUMIRE. PLĂCERE. SATISFACȚIE.

Tezaur

MĂNGĂITÚRĂ s. f. v. mîngîietură.

MÎNGÎIETU s. f. 1. (Învechit) Milă1, îndurare. Pomeniște mîngîieturile tale, Doamne, și mila ta. PSALT. HUR. 19v/16, cf. 58r/24. Audzi-me, Doamne, că dulce e meserearea ta; după multă miluirea ta (mângăeturilo[r] H) caută spre mere. PSALT. 133. 2. (Învechit, rar) Ispășire (a păcatelor). În toate zile să omori cîte un giunc jertveei pentru păcate, mîngînietură. PALLA (1581), ap. TDRG. 3. (Învechit, rar) Mîngîiere (1). Și acel om, derept și bine-cinstit, aștepta mîngîitura izraililor. CORESI, EV. 514. 4. (Învechit) Mîngîiere (2). Vai de voi, bogaților, că se va curma măngăitura voastră (a. 1574). GCR I, 9/7, cf. DDRF, SCRIBAN, D. 5. (Rar) Mîngîiere (3). Cf. POLIZU. E o liniște pătrunzătoare, pe care n-o întrerupe decît lătratul clinilor castelului, cari își reclamă tainul de hrană și mîngîituri de la dna Hasdeu. CARAGIALE, O. III, 170. - Pl.: mîngîieturi. - Și: (învechit) mîngîitúră, mîngînietúră, mîngăietúră (PSALT. HUR. 58r/24), măngăietúră, măngăitúră s. f. – Mîngîia + suf. -(e)tură.

MÎNGÎITU s. f. v. mîngîietură.

Intrare: mângâietură
mângâietură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângâietu
  • mângâietura
plural
  • mângâieturi
  • mângâieturile
genitiv-dativ singular
  • mângâieturi
  • mângâieturii
plural
  • mângâieturi
  • mângâieturilor
vocativ singular
plural
măngăitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măngăitură
  • măngăitura
plural
  • măngăituri
  • măngăiturile
genitiv-dativ singular
  • măngăituri
  • măngăiturii
plural
  • măngăituri
  • măngăiturilor
vocativ singular
plural
mângăietură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângăietură
  • mângăietura
plural
  • mângăieturi
  • mângăieturile
genitiv-dativ singular
  • mângăieturi
  • mângăieturii
plural
  • mângăieturi
  • mângăieturilor
vocativ singular
plural
mângâitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângâitură
  • mângâitura
plural
  • mângâituri
  • mângâiturile
genitiv-dativ singular
  • mângâituri
  • mângâiturii
plural
  • mângâituri
  • mângâiturilor
vocativ singular
plural
mângănietură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângănietură
  • mângănietura
plural
  • mângănieturi
  • mângănieturile
genitiv-dativ singular
  • mângănieturi
  • mângănieturii
plural
  • mângănieturi
  • mângănieturilor
vocativ singular
plural