11 definiții pentru mâncătorie

din care

Explicative DEX

MÂNCĂTORIE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie.

MÂNCĂTORIE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie.

mâncătorie sf [At: DIONISIE, C. 168 / Pl: ~ii / E: mâncător + -ie] 1 (Asr) Însușire necinstită a unor bunuri aflate în administrare proprie. 2 (Fam) Intrigă. 3 (Fam) Bârfă.

MÎNCĂTORIE, mîncătorii, s. f. (Familiar) 1. Hoție, fraudă, delapidare; risipă. Fusese la pușcărie pentru mîncătorie din hrana ostașilor. I. BOTEZ, ȘC. 64. Clucerul Alecu făcuse mîncătorii, abuzuri. GHICA, S. 3. Scoase pe sofragiu și pe stolnic, sub cuvînt de mîncătorie, și puse în locul lor pe alții aleși de dînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. 2. Intrigă, bîrfeală. Jupîn Rănică Vulpoiul nu se lăsă de mîncătorii și de vicleșuguri nici cînd ajunse om de frunte. ODOBESCU, S. A. 468.

mâncâtorie t. abuz, risipă de bani publici: voiu da poruncă să cerceteze mâncătoriile tale FIL.

mîncătoríe f. Mîncare de banĭ publicĭ, delapidare, deturnare, malversațiune.

Ortografice DOOM

mâncătorie s. f., art. mâncătoria, g.-d. art. mâncătoriei; pl. mâncătorii, art. mâncătoriile (desp. -ri-i-)

mâncătorie s. f., art. mâncătoria, g.-d. art. mâncătoriei; pl. mâncătorii, art. mâncătoriile

mâncătorie s. f., art. mâncătoria, g.-d. art. mâncătoriei; pl. mâncătorii, art. mâncătoriile

Sinonime

MÂNCĂTORIE s. v. delapidare, escrocherie, fraudă, hoție, intrigă, mașinație, uneltire.

mîncătorie s. v. DELAPIDARE. ESCROCHERIE. FRAUDĂ. HOȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.

Tezaur

MÎNCĂTORÍE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales în construcții cu verbul „a face”) Însușire necinstită a unor bunuri (aflate în administrare proprie). Dovedind că vor face mîncătorie, în ocnă vor putrezi. DIONISIE, C. 168. Sînt uniți cu ei a nu ne lăsa să ne întindem la nici o mîncătorie. PR. DRAM. 62, cf. 66. Foarte să se ferească numitul vătaf a nu face mâncătorii (a. 1825) DOC. EC. 348, cf. BARIȚIU, P. A. I, 385. Clucerul Alecu, făcuse mîncâtorii, abuzuri sau prevaricațiuni, cum se zice astăzi. GHICA, S. 3. Scoase pe sofragiu și pe stolnic sub cuvînt de mîncătorie și puse în locul lor pe alții, FILIMON, O. I, 154, cf. 165, 172. Jupîn Bănică Vulpoiul nu se lăsă de mîncâtorii și de vicleșuguri, nici cînd ajunse om de frunte. ODOBESCU, S. III, 246. Fusese la pușcărie pentru mîncătorie din hrana ostașilor. I. BOTEZ, ȘC. 64, cf. CIAUȘANU, GL., GR. S. VII, 119. 2. (Familiar) Intrigă, bîrfeală. – Pl.: mîncătorii.Mîncător + suf .--ie.

Intrare: mâncătorie
mâncătorie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâncătorie
  • mâncătoria
plural
  • mâncătorii
  • mâncătoriile
genitiv-dativ singular
  • mâncătorii
  • mâncătoriei
plural
  • mâncătorii
  • mâncătoriilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mâncătorie, mâncătoriisubstantiv feminin

familiar
  • 1. Delapidare, fraudă, hoție, risipă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fusese la pușcărie pentru mîncătorie din hrana ostașilor. I. BOTEZ, ȘC. 64. DLRLC
    • format_quote Clucerul Alecu făcuse mîncătorii, abuzuri. GHICA, S. 3. DLRLC
    • format_quote Scoase pe sofragiu și pe stolnic, sub cuvînt de mîncătorie, și puse în locul lor pe alții aleși de dînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. DLRLC
  • 2. Bârfeală, intrigă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Jupîn Rănică Vulpoiul nu se lăsă de mîncătorii și de vicleșuguri nici cînd ajunse om de frunte. ODOBESCU, S. A. 468. DLRLC
etimologie:
  • Mâncător + -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.