mâșcoi smi [At: PSALT. 55 / V: mășcoi, mișcoi, mușcoi / E: mâșc + -oi] 1 (Îvr) Catâr. 2 (Rar) Cal.

mășcoi sm vz mâșcoi

mășoi sm vz mâșcoi

mișcoi² sm vz mâșcoi

mușcoi sm vz mâșcoi

mușcóĭ, V. mîșcoĭ.

MÂȘCOI s. v. catâr.

mîșcoaie s. v. CATÎRCĂ.

mîșcoi s. v. CATÎR.

MĂȘCOI s. m. v. mîșcoi.

MĂȘÓI s. m. v. mîșcoi.

MÎȘCÓI s. in. (Învechit și regional) Catîr. Nu fireți ca calul și mujdeiul (mășcoiul CC²), cei ce n-au mente. PSALT. 55. Nici amu vrea să aibă mășcoi derept îmbletul căiei, ce pedestru îmbla. CORESI, EV. 157. Mîșcoiul fără de glas. id. l. 182/12, cf. id. PS. 78/6. Tremisâ doi din ucenicii săi să-i aducă un mîșcoiu să încalece. VARLAAM, O. 68. Crisos foarte s-au bucurat, găndind cum nu iaste mășcoiul să fie împărat lidenilor în loc de om. HERODOT (1 645), 22. Avesalom fugi de oștile tătîne-său și-și apucă mușcoiul și încălecă și fugea pre luncă. NEAGOE, ÎNV. 101/23. Și-ntr-acela loc stătură mîșcoii. DOSOFTEI, V. S. decembrie 247^v/31. Și lui Avram făcui bine . . . și fură lui oi, și viței. . . și mîșcoi, și cămile. BIBLIA (1688), 8²/33. Păscînd mușcoii lui Saul. ib. 212¹/46. Stăpînul mușcoiului (sau al catărcului) n-au auzit cuvăntul. ȘINCAI, HR. I, 113/16, cf. 211/30, LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUȘCARIU, L. R. I, 179, ROSETTI, L. R. II, 106, com. MARIAN. Unghii de mușcoi să arzi și să te ungi pe unde nu e păr. CR. II, 273, cf. 242, ALR I 1132/5. ♦ (Rar) Cal. Filip vraciul spintecă un mușcoiu, adecă un cal. ALEXANDRIA, 166/20, cf. H XVIII 283. – Pl.: mîșcoi. – Și: mășcói, mușcói, mișcói (SCRIBAN, D.) s. m. – Mîșc + suf. -oi.