LĂTUREAN, -EANCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Regional) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. Feciorii din Mălini se prinseră la horă cu lăturenii, fetele din Mălini se prinseră și ele cu lăturencele. CAMILAR, TEM. 404. Galopînd, își văzu anii copilăriei cînd prindea în lunci caii lăturenilor... călărindu-i pînă după asfințita soarelui. id. N. I 310.