LĂTUNOAIE, lătunoi și lătunoaie, s. f. 1. Loc rărit, gaură, răritură care se face în pînză în timpul țesutului, prin ruperea unui fir (sau a mai multora) din urzeală. Mireasa scoate din ladă unul sau două valuri de pînză... Cîte una din neveste, mai bună de gură, numai strigă: Mai dați-o și pe la noi S-o cătăm de lătunoi. SEVASTOS, N. 70. Pe sulul cel denapoi O sută de lătunoi. MARIAN, S. 97. 2. Scîndură pe o parte plană și pe cealaltă convexă, tăiată de la marginea unui buștean. Cumpără... două lătunoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge. CREANGĂ, P. 321. Colibele, la munte, sînt făcute din lătunoi puse în formă conică. ȘEZ. V 3. – Variantă: (2) lătunoi (REBREANU, I. 40) s. n.