LĂRMUI, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. A face larmă, zgomot mare. Tot așa lărmuia și atunci vizitiul lui Nicodim Caznaș înainte de a-și prăvăli caii pe drumul către gară. GALAN, Z. R. 7. În mărăcinișuri lărmuiau păsărele de felurite neamuri. SADOVEANU, M. C. 184. Lărmuind cu bucurie, Bat în geam, fac zarvă multă. IOSIF, PATR. 46.