LĂCRIMA, lăcrimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre om) A vărsa lacrimi, a plînge. Se despărți de calul ei, lăcrimînd. ISPIRESCU, L. 22. A plecat ochii în jos și a început a lăcrima. CREANGĂ, P. 99. Gheneralul... au și lăcrimat de bucurie. ODOBESCU, S. I 270. Dacă-i întîlni Măicuță bătrînă, Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Fig. Safire pe ceruri lăcrimează. MACEDONSKI, O. I 153. ◊ Tranz. (Rar) Nu-ți mai lăcrima ochii. ALECSANDRI, P. P. 234. 2. (Despre ochi) A produce lacrimi (ca urmare a unei stări bolnăvicioase). Îmi lăcrimează ochii. – Variantă: lăcrăma (BART, E. 45, SAHIA, N. 24, EMINESCU, N. 12) vb. I.