lutărie sf [At: HEM / Pl: ~ii / E: lut + -ărie] 1 Groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut (1). 2 (Pex) Olărie. 3 (Reg) Drum nepietruit.

LUTĂRIE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate (sau s-a scos) lutul. Cătră amiază trecură un pîrău al lutăriilor printre rovine de pămînt galben și, lîngă o iezătură, văzură moara. SADOVEANU, F. J. 432. Inginerii... băteau țăruși provizorii de hotar, lîngă viroagele sterpe și sparte de săpături, movile și lutării ale lui Zaharia Duhu. C. PETRESCU, R. DR. 257.

LUTĂRIE ~i f. Loc de unde s-a scos sau se scoate lut; depozit de lut. /lut + suf. ~ărie

lutărie f. olărie.

lutăríe f. Loc de unde se scoate lut.

lutărie s. f., art. lutăria, g.-d. art. lutăriei; pl. lutării, art. lutăriile (desp. -ri-i-)

lutărie s. f., art. lutăria, g.-d. art. lutăriei; pl. lutării, art. lutăriile

lutărie s. f., art. lutăria, g.-d. art. lutăriei; pl. lutării, art. lutăriile

lutărie s.f. 1 <reg.> lutar. Câțiva oameni scot lut din lutărie. 2 (rar) v. Olărie. Olărit¹.

lutăríe, lutării, s.f. Loc de unde se scoate lut, argilă; depozit de lut. ■ (top.) Lutărie (în Dumbrava) (Vișovan, 2008: 171). – Din lut + suf. -ărie (DEX, MDA).

lutărie, lutării, s.f. – Loc de unde se scoate lut, argilă, pentru amenajarea caselor; depozit de lut. ♦ (top.) Lutărie (în Dumbrava) (Vișovan, 2008: 171). – Din lut (< lat. lutum) + suf. -ărie (DEX, MDA).