LUNETĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme), dispuse de obicei într-un tub, și care servește la observarea obiectelor depărtate; ochean. Cu luneta începem să deslușim de pe bord o mișcare. ARGHEZI, P. T. 42. Luneta de mare distanță, arma gardianului... aducea obiectul sau ființa la cîțiva metri înaintea ochiului. BART, E. 54. ◊ Pușcă (sau carabină) cu lunetă = armă de vînătoare sau militară special construită și înzestrată cu o lunetă, care servește la ochirea precisă și repede. Era o carabină ușoară cu lunetă. SADOVEANU, O. L. 29. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri în timpul prelucrării lor la anumite mașini-unelte.