LUNECA, lunec, vb. I. (În concurență cu aluneca) 1. Intranz. (Despre ființe) A-și pierde echilibrul, călcînd pe o suprafață lucioasă; (prin exagerare) a cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. Își puse gluga peste căciulă și porni, lunecînd la fiecare pas. SADOVEANU, O. A. III 80. Cîteodată trebuie să se întoarcă amîndoi cu spatele, cînd se năpustește un vîrtej. Lunecă. Se agață unul de altul. C. PETRESCU, Î. I 180. Luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. NEGRUZZI, S. I 156. ◊ (Despre obiecte) Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, A. 23. ♦ Fig. A se abate din drum. Vremea era-ntunecoasă Și cărarea lunecoasă, Lunecai la altă casă Unde-i nevasta frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. 2. Intranz. A se mișca cu ușurință, lin, fără zgomot și fără a întîmpina vreo rezistență sau vreun obstacol; a se strecura ușor. Prin văzduh, pe deasupra, trecu o rîndunică, ca o săgeată; pe urmă se bătu un fluture; apoi lunecă un cîrd de rațe. SADOVEANU, O. V 72. Dealurile aspre, se deșiră către zare, cu coamele înălbite. Aproape de tot apa tulbure a rîului lunecă repede. SAHIA, N. 119. Gondole... se depărtau de maluri Și lunecau în taină pe negrele-ți canaluri. ALECSANDRI, P. I 165. ◊ (Poetic) Steaua ciobanului lunecase în văzduhul albastru, ca o lacrimă. CAMILAR, TEM. 43. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. ◊ Fig. Ana deveni serioasă, ca o umbră îi lunecă pe față. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ♦ (Despre mîncări sau băuturi) A merge ușor și repede pe gît (fiind înghițit cu poftă); a aluneca. Erau bune mîncările și vinul luneca de minune. SLAVICI, N. II 308. Și așa luneca hrinca aceea de ușor pe gît, parcă era unsă cu unt. CREANGĂ, A. 31. 3. Tranz. A trece (ușor). Ea-i șterse lacrimile, apoi își lunecă puțin palma pe fruntea lui înfierbîntată. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. ♦ Fig. (Complementul indică privirea) A arunca ușor, a îndrepta. Leușcan a lunecat spre mine o privire. SADOVEANU, O. L. 24. Și peste lumea ta-n ruină Îți luneci, fără să te miști, Privirea-ți rece și senină. VLAHUȚĂ. N. 60. 4. Refl. Fig. (Învechit, despre oameni) A se lăsa înclinat, ispitit, a se amăgi, a se înșela. Dar iacă te apropii de Tîrgu-Frumos! Să nu te luneci a judeca după nume și lucrul. NEGRUZZI, S. I 191.