LUMÎNĂRICĂ, lumînărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumînare. N-a fost chip să ne-ntoarcem cu lumînărelele aprinse. CARAGIALE, O. II 342. Niță, dragul meu, să cumperi lumînărele și să le împarți. NEGRUZZI, S. I 252. 2. Plantă erbacee cu frunze mari și cu flori galbene, aproape fără miros, dispuse într-un spic lung și drept (Verbascum Thapsus). Cîmpul acoperit mai tot de lumînărică se întindea departe, pînă în poalele munților întunecați. GÎRLEANU, L. 30. Lumînărelele drepte și bățoase întreceau fînul. DELAVRANCEA, S. 59. ◊ Compus: lumînărica-pămîntului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu multe frunze și flori mari, albastre, cu puncte întunecate sau (mai rar) albe-gălbui (Gentiana asclepiadea).