Lucina f. Mit. zeița romană care prezida la nașterea copiilor.

lucină sf [At: (a. 1768) IORGA, S. D. XXI, 154 / A și: luci~ / Pl: ~ni / E: ucr лучина] (Buc) 1 Poiană. 2 Culme a unui deal.

lucínă f., pl. ĭ și e (ceh. lučina, pajiște. V. lîncotă, prelucă. Bern. 1, 739). Nord. Pajiște: Pe cel deal, pe cea lucină. Crește-o floare de sulcină (Neam. Rom. Pop. 4, 348). V. costină.

lucină (lucine), s. f. – Izlaz, imaș, pășune. Rut., ceh. lučina (Berneker 739; Drăganu, RF, II, 77. În Bucov. Der. din bg. luč (Conev 41) pare mai puțin probabilă.

Lucina, în mitologia romană, zeiță care ocrotea nașterile și pe noii născuți. Grecii o numeau Ilithyia (v. și Ilithyia).

LUCINA, vârf în NNE Obcinei Mestecăniș, constituind alt. max. a acesteia (1.588 m). La poalele sale se află o turbărie (tinovul Găina), declarată rezervație naturală, care adăpostește relicte glaciare, printre care mesteacănul pitic (Betula nana).

Lucina v. Luchia 4.

Ilithyia, fiica lui Zeus și a Herei, era divinitatea care ajuta femeile la naștere. La porunca mamei sale, Ilithyia le-a făcut pe Alcmene și pe Leto să nască mai tîrziu decît era termenul potrivit. Se mai numea și Iuno Lucina.

Iuno, în mitologia romană, soția lui Iupiter și protectoarea femeilor, în special a celor măritate. După atributele pe care le avea, Iuno era denumită fie Moneta (cea care vestește, avertizează – datorită faptului că a salvat Roma de invazia galilor prin alarma pe care au dat-o faimoasele gîște de pe Capitoliu, ce-i erau consacrate), fie Lucina, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie Juga(lis), pentru că patrona căsătoriile etc. Sărbătorile închinate ei purtau numele de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și noii lor soți, împiedicîndu-i să se măcelărească reciproc. Iuno a fost identificată de timpuriu cu Hera din mitologia greacă. Numele ei era legat de numeroase mituri și legende (v. Hera).