lucezi vtf [At: BÎRLEA, L. P. M. I, 132 / Pzi: 3 ~zește / E: luced] (Mar) A face să strălucească.

luced, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 125 / Pl: ~cezi, ~e / E: ml lucidus] (Înv) 1 Luminos (1). 2 Lucios (1). 3 (Fig) Strălucitor.

luced (-dă), adj. – Strălucitor. Lat. lūcĭdus, după Bogrea, Dacor., IV, 830 (REW 5140). Cuvînt rar, nu figurează în dicționare.

luced, -ă adj. (înv. și reg.) 1 (despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) v. Briant. Licăritor². Lucios. Lucitor. Luciu². Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. 2 (despre aștri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 3 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) v. Limpede. Luminos. Senin.

lucezí, v.i. (reg.) A luci, a străluci, a lumina: „Colo sus, la răsărit / Lucezit-o, lucezit / Un lucer mândru, galbân” (Bârlea, 1924, I: 132). (Maram.). – Din luced „luminos” (MDA).

lucezi, vb. intranz. – (reg.) A luci, a străluci, a lumina: „Colo sus, la răsărit / Lucezit-o, lucezit / Un lucer mândru, galbân” (Bârlea, 1924, I: 132). (Maram.). – Din luced „luminos” (< lat. lucidus) (MDA).

lucezi, vb. intranz. – A luci, a străluci, a lumina: „Colo sus, la răsărit / Lucezit-o, lucezit / Un lucer mândru, galbân” (Bârlea 1924 I: 132). – Din luced „luminos” (< lat. lucidus).