broască s.f. 1 (zool.) Nume dat unor animale amfibii din clasa batracienilor, de dimensiuni mici, fără coadă, cu picioarele de dinapoi mai lungi și mai dezvoltate, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). Un miros... trăda un ochi de apă cu broaște (CĂL.). ◊ Expr. (pop.; fam.) A-i cînta broaștele în pîntece = a-i fi foame. A face broaște în burtă = a bea multă apă. Cînd o avea (sau o face) broasca păr = niciodată. (Pînă) la genunchiul broaștei = a) om de nimic; b) lucru fără valoare, lipsit de importanță; c) foarte puțin. A se face (sau a se lipi) broască la (pe) pămînt = a se piti, a se întinde pe pămînt pentru a nu fi observat. Plouă cu broaște = plouă torențial. A se învăța ca broasca cu grindina v. învăța. A cere lînă de la broaște v. lînă. A fi plin de noroc ca broasca de păr v. noroc. Cît păr pe broască v. păr. ◊ Compuse: broască- rîioasă = broască avînd o piele cu mici umflături din care se scurge un lichid iritant de apărare (Bufo); broască-verde (sau -de-iarbă) = broatec (Hyla arborea); broască-țestoasă = nume dat unei specii de reptile din ordinul chelonienilor, care au corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). ◊ Compar. Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască (EMIN.). 2 Compus: (bot.) broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, avînd frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens). 3 (bot.) Plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). 4 (tehn.) Mecanism metalic de încuiere (cu cheie) care este montat la uși, sertare etc. Cercetă lacătul și văzu din nou că broasca nu era mai mare (AGÂR.). 5 Ustensilă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane, de la sondă. ♦ (pop.) Șurubelniță cu care se strînge teascul. ♦ (reg.) Un fel de rindea. 6 Fig. Copil mic. 7 Analog, (med. pop.; reg.) Umflătură sub piele la om și la vite; gușă, modîlcă. • pl. -oaște. /lat. *brosca.

BROASCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BROASCĂ² ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROASCĂ¹ ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. * ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROASCĂ³ ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

broască s. f., g.-d. art. broaștei; pl. broaște

broască (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).

broască, cîrtiță În diverse părți ale țării, cârtiță are înțelesul de „buboi”, „umflătură sub piele” (pentru atestări, vezi DA; vezi și MCD, p.62 : cîrtițoi „”abces, buboi mai mic„). Descoperind acest sens în Atlasul Lingvistic român, M. Sala, într-o notă din SCL, VIII (1957), p. 239, îl explică prin credința că umflătura ”se vindecă dacă locul bolnav este atins de mîna unui om care a omorît o cârtiță„, cum declară martorii interogați. Scriban arată că ”poporul crede că o capeți dacă strici moșoroaiele de cîrtiță„. În același articol, M. Sala discută și cuvîntul broască, cu înțelesul de ”umflătură„”, atestat tot în Atlas, și arată că acest înțeles „n-a apărut, așa cum s-ar putea crede, datorită unei asemănări exterioare între forma animalului și cea a umflăturii, ci din cauza unei superstiții populare”. Dar nu totdeauna este recomandabil să accepți ideile etimologice ale vorbitorilor. În cazul de față, este greu de admis „că umflăturile s-au numit cîrtiță și broască pornindu-se de la un intermediar între boală și animal, după cum nu e de crezut că o boală se numește cu numele animalului cu ajutorul căruia se vindecă sau din vina căruia se produce. Explicația cea mai simplă este aici cea mai plauzibilă: umflătura se aseamănă cu o cîrtiță sau cu o broască. De ce crupul se mai numește și gușter ? Tot din cauza asemănării de formă. Vezi și șorecel ”umlătură„ (MCD, p. 96). Din alte limbi cunoaștem fapte aproximativ similare ; lat. lacertus ”șopârlă„ capătă înțelesul de ”mușchi„ ; musculus ”șoarece„ devine și el ”mușchi„ ; gr. μῦς are aceleași înțelesuri ; cf. și rac ”cancer„ în limbile slave și în romînă. Vezi Și în romînește broască ”biceps„ (MCD, p. 57); arici ”o umflătură la picioarele cailor". În DA se găsesc numeroase explicații de felul celei propuse de Sala, de exemplu se folosește șopîrla pentru a vindeca crupul. Aceste explicații nu valorează mai mult decît leacurile: de fapt avem de-a face cu încercări de a adapta realitatea, la limbă, și ele trebuie puse alături de celelalte exemple similare pe care le-am adunat mai demult, vezi mai jos sub holeră.

BROASCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

BROASCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.