LOZINCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei călăuzitoare, a unei chemări pentru îndeplinirea unei sarcini de actualitate. Mișcarea mondială pentru menținerea și întărirea păcii a luat un avînt serios, desfășurîndu-se sub lozinca rezolvării problemelor litigioase pe calea tratativelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2712. «Să cunoaștem Uniunea Sovietică» a fost lozinca celora care s-au adunat în «Arlus». SADOVEANU, C. 18. ♦ Placardă cu o astfel de chemare. În urma carului [alegoric] se înșirau alte sindicate cu lozinci. PAS, Z. IV 201.