LOVIRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei; lovitură, izbitură. Se aud intermitent Loviri de sape. CAMIL PETRESCU, V. 67. Luntrea... înaintează în lovire de lopeți. EMINESCU, O. I 154. Vorbele lui erau loviri de cuțit pentru Zoe. NEGRUZZI, S. I 19. ♦ Fig. Nenorocire, năpastă. Grigorie, oborît subt astă nouă lovire, ridica numai ochii la cer și suspina. NEGRUZZI, S. I 228.