8 definiții pentru locutor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

locutor sm [At: LM / Pl: ~i / E: fr locuteur] (Lin) Persoană care formulează un enunț Si: vorbitor.

LOCUTÓR s.m. (Lingv.) Vorbitor (al unei limbi). ♦ Persoană care formulează un enunț. [< fr. locuteur].

LOCUTÓR s. m. cel care vorbește cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare. (< fr. locuteur)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*locutór s. m., pl. locutóri

locutór s. m., pl. locutóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LOCUTÓR s. m. (< fr. locuteur, it. locutore): cel care vorbește cu cineva (vorbitorul); cel care pune întrebări interlocutorului, participând la o discuție; cel care emite o comunicare destinată cuiva de față (emițătorul). L. este reprezentantul persoanei I gramaticale (v. și interlocutór).

Intrare: locutor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locutor
  • locutorul
  • locutoru‑
plural
  • locutori
  • locutorii
genitiv-dativ singular
  • locutor
  • locutorului
plural
  • locutori
  • locutorilor
vocativ singular
  • locutorule
plural
  • locutorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

locutor

etimologie: