14 definiții pentru localitate

localitate sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~tăți / E: fr localité] 1 Așezare omenească formând o unitate administrativă. 2-3 (Îljv) Din ~ (Care este) din orașul, satul, comuna etc. despre care este vorba Si: local (3), localnic (1). 4-5 (Înv; îla) De ~ Local (1-2). 6 (Înv) Teritoriu cu anumite caracteristici sau în care se dezvoltă un anumit fenomen, o anumită activitate etc. 7vr) Spațiu. 8 (Înv) Situație locală (1). 9 (Înv) Local (16). 10 (Înv) Construcție amenajată cu un anumit scop.

LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească (oraș, sat, comună etc.). [Roșia-Montana] e o localitate înconjurată de munți. BOGZA, Ț. 55. Din parte-mi voi îndeplini cu cea mai mare plăcere datoria... de a însemna pe harta țării toate localitățile interesante sub raportul istoric. ODOBESCU, S. II 159. Loc. adj. Din localitate = local2. Ziarul din localitate.La teatrul din localitate asistăm la un festival Pușkin. STANCU, U.R.S.S. 154.

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localitáte s. f., g.-d. art. localității; pl. localități

LOCALITÁTE s. aglomerație, așezare, (înv.) politie. (O ~ urbană.)

LOCALITÁTE s.f. Așezare omenească (oraș, sat etc.). [Cf. fr. localité].

LOCALITÁTE s. f. așezare omenească (oraș, sat etc. (< fr. localité)

LOCALITÁTE ~ăți f. Loc unde s-a stabilit o comunitate umană; grup de locuințe; așezare. [G.-D. localității] /<fr. localité

localitate f. loc anumit, țară specială.

*localitáte f. (d. local; fr. localité [lat. locálitas, -átis, afecțiune locală]). Loc, regiune, ținut: Sinaĭa e o localitate frumoasă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LOCALITATE s. aglomerație, așezare, (înv.) politie. (O ~ urbană.)

LOCALITATE. Subst. Localitate, așezare; localitate urbană; localitate rurală. Oraș, orășel (dim.), burg, urbe (livr. și fam.); municipiu, municipalitate; centru; centru universitar; centru cultural; centru industrial; capitală, oraș de reședință, reședință, scaun (fig.), cetate de scaun, metropolă; cetate, cetățuie (dim.), citadelă; fort, fortificație; colonie (ant.); tîrg, tîrgușor (dim.), tîrguleț; suburbie. Localitate rurală, comună, sat, sătuleț (dim.), sătucean, sătișor, sătuc, săticel (pop.), cătun. Port; port fluvial; port maritim; porto-franc. Stațiune, stațiune de odihnă, stațiune balneară, băi. Urbanizare. Urbanistică, urbanism; edilitate. Urbanist. Adj. Urban, orășenesc, citadin (livr.); municipal; metropolitan; portuar. Sătesc, rural; suburban. Urbanistic; edilitar. Vb. A se situa, a se găsi, a se afla, a fi așezat, a se amplasa. A întemeia un oraș, a construi un oraș. A (se) urbaniza, a se orășeniza (rar). V. construcție, locuire, locuitor.

Intrare: localitate
localitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • localitate
  • localitatea
plural
  • localități
  • localitățile
genitiv-dativ singular
  • localități
  • localității
plural
  • localități
  • localităților
vocativ singular
plural