LINCĂI, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Regional, despre pînza unei corăbii) A se umfla de vînt. Nu e farmec, nu e gînd... pe care călătorul să nu-l simtă întruchipat în firea din jur, cînd pe pînza ce lincăie molatic, cînd pe albia țărmurilor cu dumbrăvi de chiparoși. DELAVRANCEA, S. 64.